Îmi tot spune prietena mea să scriu despre emoții, despre suflet, despre conștientizări, despre trăiri, despre povești, practici și concepte spirituale … să scriu dincolo de minte.
Întotdeauna mi-am pus întrebarea „Dar cine sunt eu să am ceva de spus despre … ?”. Și cu toate acestea, de fiecare dată când am trecut dincolo de ea am reușit să întind o mână a sufletului meu spre adâncul prăpastiei altui suflet. Eu numesc asta … să onorez divinitatea din mine.
Mișcarea browniană a gândurilor mele întrebătoare s-a liniștit în momentul în care am luat agenda să pun pe hârtie un articol și am deschis-o la o scrisoare de recunoștință pe care am scris-o cuiva, la un moment dat. O voi lăsa la sfârșitul acestui articol, poate vă inspiră și vă încurajează să vă manifestați recunoștința către o persoană față de care nu ați reușit să faceți asta până acum. Când am recitit scrisoarea am zâmbit și m-am întrebat cum m-aș fi simțit eu dacă aș fi primit o astfel de scrisoare. În această nouă variantă a mea, m-aș fi bucurat, desigur. M-aș fi bucurat pentru că am reușit să aduc lumină în viața cuiva. Mă bucur și că am avut curajul să duc la capăt acest gest de recunoștință, față de o persoană care nu se află în zona mea de confort. A existat și o variantă a mea în care nu aș fi știut să primesc acest gen de recunoștință. Apoi mi-am amintit de o comunitate online din care fac parte și cât de util îmi este mie că oamenii de acolo ies din zona lor de confort și își spun poveștile. Au urmat în capul meu cuvintele prietenei mele … “Georgi, tu trebuie să scrii … neapărat… ar prinde super bine … e nevoie …”.
Gata, scriu. M-am hotărât. Sau mai bine zis … a venit momentul. Cu acest articol încep o nouă serie cu titlul … “De-a v-ați ascunselea printre gânduri”. Am zic cândva că poate va fi o carte … poate.
Mi-a venit ideea acestui titlu într-o situație care îmi crea o tensiune interioară. O situație de care nu mă puteam detașa. Observarea gândurilor mele m-a ajutat să obțin claritate și o soluție a situației. Dar am conștientizat și cum transformăm labirintul gândurilor în ascunzătoarea noastră perfectă pentru că, nu-i așa?, nimeni nu le poate vedea, auzii sau pune degetul pe ele. Cu toate acestea, este doar o iluzie să credem că realitatea noastră este creată doar de gândurile pe care le manifestăm. E ca și cum am reduce impetuozitatea Universului la Terra. Tristă, mică și plictisitoare viziune.
Așadar, iată-mă încercând să devin confortabilă cu ceea ce mă face să mă simt cel mai inconfortabil … expunerea mea și a părerilor mele. Mă împuternicesc cu următoarele mele credințe … cred ca Dumnezeu vorbește prin oameni, cred că nimic nu este întâmplător, cred că am venit aici să fim fericiți, să recreăm Raiul, cred că suntem aici, toți pe această planetă, pentru că avem nevoie unii de ceilalți să învățăm … că dacă eram auto-suficienți eram omul și planeta lui. Cred că suntem aici să împrăștiem iubire.
Într-o astfel de credință, fiecare dintre noi este vocea lui Dumnezeu. Să vorbim din și cu iubire de noi și de fiecare ceilalți … zic.
Scrisoare de recunoștință
„Salut, 🙂
Am primit o provocare de a practica recunoștința, dincolo de zona mea de confort, și am ales să-ți spun și ție 3 motive pentru care îți sunt recunoscătoare:
– îți sunt recunoscătoare pentru tot ce am învățat de la tine
– îți sunt recunoscătoare pentru încrederea pe care ai avut-o și o ai în mine
– îți sunt recunoscătoare pentru bucățica din mine care încă ar fi ascunsă sub temeri și confuzie dacă nu m-ai fi ajutat să o descopăr.
Și dacă tot m-am cocoțat pe aripile curajului, îți mulțumesc pentru că ai făcut față capriciilor mele și pentru că mi-ai iertat greșelile.
Mulțumesc ! 🙂 ”
Dacă ai găsit valoare pentru tine, în aceste informații, și vrei să rămâi în contact permanent cu noi, abonează-te la newsletter (aici) și vei avea noutățile direct în e-mailul tău.
