De câteva zile simt să scriu despre iertare. Având în vedere ziua specială de azi, probabil acest articol va fi, în același timp, și o eliberare dar și o bucurie, pentru mine. Sper că și pentru voi.
Am vorbit de multe ori, în ultimele zile, despre o perioadă din viața mea în care nu reușeam să iert pe cineva. Eram conștientă că este spre binele meu să iert persoana respectivă și tot conștientă eram că nu mă rănise în mod intenționat … și totuși nu reușeam să iert. În același timp, simțeam că acea ne-iertare mă trage în jos, mă seacă de energie, îmi acaparează gândurile și mă fantomează. Era ca o constricție a corpului meu și a ființei mele, cu totul.
Mi-am cumpărat o carte ”Cum să ierți atunci când nu poți” – Dr Jim Dincalci. Este o carte foarte bună, o recomand de citit (o găsiți aici), dar mesajul cărții vine cu foarte multă asumare. Eu nu eram pregătită atunci pentru acea asumare. Pe măsură ce citeam mai mult din carte, mă simțeam și mai înfuriată, judecam și mai mult persoana care făcea subiectul iertării mele. Am renunțat la carte pentru că simțeam (atunci) că mă enervează, pe scurt. Acum știu că și cărțile pot apăsa pe butoanele noastre sensibile, nu doar oamenii. Atunci nu știam.
Revenind la iertare, nu reușeam sub nicio formă să avansez în ceea ce îmi propusesem. Încercam și degeaba … nu funcționa și nu înțelegeam …de ce?? La un moment dat mi-am amintit că auzisem, învățasem, testasem și acceptasem că toate răspunsurile se află în interiorul meu, nu în afara mea. Degeaba încercam eu să iert ceva din exteriorul meu dacă nu reușeam să fac legătura cu interiorul meu. Nu puteam să iert fapta/comportamentul/abuzul cuiva pentru că nu aveam putere în afara mea, asupra acțiunilor altcuiva. Dar având puterea în interiorul meu, puteam să iert ceva-ul din interiorul meu legat de acea persoană. Pentru că, da, suntem legați unii de ceilalți. Suntem intercalați, magnetici, amestecați, conectați și lăsați aici să învățăm lecții împreună. Suntem împreună, cu toții. La fel de asemănători și la fel de diferiți, în același timp.
Am eu o vorbă … dacă eram auto-suficienți și nu aveam nevoie unii de ceilalți eram fiecare om cu planeta lui, nu ne mai înghesuiam energetic, în același loc.
Ei bine, această nouă perspectivă … iertarea este despre mine nu despre ceilalți, în afară de faptul că mi-a adus puterea înapoi, mi-a deschis un drum pe care merg și azi. Și dacă mă rătăcesc mă întorc la începutul lui, ca la startul unei scheme logice.
Pentru că acum îmi sunt mult mai clare aspectele acestui proces (iertarea este un proces repetitiv, de cele mai multe ori), voi începe cu motivele din care ne este greu (zicem noi imposibil) să iertăm:
- avem impresia că dacă iertăm suntem de acord cu cel/cea care ne-a rănit/agresat/jignit … Este ca și când i-am da dreptate sau voie să ne folosească, umilească, rănească. Foarte greșite aceste perspective. De ce? Pentru că nimeni și nimic nu are putere asupra noastră dacă noi nu îi dăm acea putere. Imaginează-ți că ai făcut un foc. Ca el să ardă, în continuare, are nevoie de întreținere … să bagi lemne, hârtii sau ce mai poți băga tu acolo. Altfel focul nu mai are putere. Se stinge. Tu alegi dacă focul este iertarea sau ne-iertarea. Observă, puterea deciziei este la tine. Cum de altfel, puterea de a da putere altcuiva asupra ta, tot la tine este.
- este mai ușor să dăm vina pe ceilalți. De multe ori acesta este motivul ne-iertărilor noastre. Este mai ușor să fie alții responsabili de ceea ce nu ne merge nouă bine, decât să fim noi vinovați. Aoleu ! … Noi vinovați? Într-o anumită perioadă de dezvoltare, acesta este un mare conflict interior… un fel de ecran albastru al windows-ului. Pentru ca nu este ușor să ne asumăm chestii, alegem să nu îi iertăm pe ceilalți. Dacă îi iertăm pe ei, ajungem la concluzia că noi suntem vinovați/responsabili de tot ce ni se întâmplă. Conflict interior, clar.
- luăm lucrurile prea personal. Sună cam nasol continuarea, dar uneori, noi ne credem ”buricul pământului”, cum s-ar zice, și avem impresia că ceilalți fac lucruri intenționat, să ne rănească. Când, de fapt, nu au nici cea mai mică intenție să facă acest lucru. Și ei, ca și noi, acționează din propriile răni și oricine ar fi în locul nostru ar primi același ”tratament”. În lumina acestor informații, după o logică foarte simplă, este cât se poate de clar că nu este despre noi ci este despre ei.
- ne urcăm ego-ul pe scenă și-i dăm cuvântul … Ia, zi tu ceva despre situația/persoana asta … Bineînțeles că vom obține un discurs despre cât de buni suntem noi și cât de rea/ingrată/nasoală e cealaltă persoană. Dar dacă aplicăm principiul egalității… tu cum ești? Diferit(ă)? Cu ce ? De ce? Nu fac pe lupul moralist aici, dar știu cum am funcționat și eu și mi-ar fi prins bine și mi-ar fi fost mult mai ușor ca cineva să-mi atragă atenția asupra faptului că poți recunoaște în ceilalți numai ce ai văzut deja în tine. Și dacă ai văzut în ceilalți nedreptate … întreabă-te … tu când ai făcut asta? Cu cine? De ce? De unde a venit? Deci .. tu cum ești?
- nu știm să ne iertăm pe noi … și, evident, nu vom ști nici să-i iertăm pe ceilalți. Gândește-te la pești … lor li se pare normal să trăiască în apă. Dacă ai povesti cu un pește și i-ai spune .. Știi, eu nu trăiesc în apă, eu trăiesc în afara ei. Probabil, te-ar întreba … cum în afara ei? există în afara apei? … Desigur, există, dar … tu nu știi pentru că pentru tine este normal să trăiești în apă. Și acum … revin… cum vrei tu să-i ierți pe ceilalți dacă nu știi cum este să să te ierți pe tine. Discursul tău interior despre tine … este discursul tău interior despre ceilalți. Începe practica iertării cu tine. În interiorul tău
Multe sunt motivele de care ne folosim noi ca să nu iertăm …pe noi sau pe alții. Și nici nu este un proces ușor această iertare, dar oricât ar fi de greu … de ce merită ea investiția timpului nostru?
Iată de ce este necesar și bine să iertăm:
- pentru eliberarea sufletului nostru. Ai fost vreodată la cumpărături și te-ai întors cu o plasă plină, grea pe care abia așteptai să o lași jos? Dacă da, să știi că acea eliberare pe care ai simțit-o când ai lăsat plasa o simte și sufletul tău când ierți pe cineva. Când ierți e ca și cum ai da persoana respectivă jos din spate. Îți dai seama ce eliberare? Ce ușurare. Și dacă ai vreo cifoză (cocoașă) … o să mă crezi când vei vedea că … cu cât ierți mai mult cu atât o să scapi de cocoașă mai ușor. La propriu vorbind.
- există studii care au dovedit că iertarea are multiple beneficii asupra sănătății – scade riscul atacurilor de cord, reglează tensiunea arterială, îmbunătățește somnul, scade nivelul de anxietate, depresie și stres. Pur și simplu simți o eliberare a corpului fizic ca și când ai fi pierdut câteva kilograme. Și dacă tot vorbim despre asta, da, kilogramele în plus, au legătură și cu ne-iertările.
- atunci când nu iertăm pe cineva o parte din gândurile noastre sunt despre furie, răzbunare, amărăciune … Dar când iertăm se face loc. Îți dai seama cât loc se eliberează în mintea noastră pentru a experimenta gânduri de liniște, pace și fericire? Poți experimenta noi sentimente și situații. Este ca și cum ai elibera spațiu pe telefon/laptop, iar, în această situație, deja știi că totul funcționează mai ușor. Așa se întâmplă și în minte.
- scapi de statutul de victimă … ceea ce înseamnă că îți recapeți puterea. Și, crede-mă, ai fost binecuvântat(ă) cu putere personală. Te avertizez asupra unui aspect … dacă te simți victimă (și cam toți ne simțim victime când nu reușim să iertăm) vezi care sunt beneficiile tale din acest statul. Sigur ai unele, trebuie doar să le identifici. De asemenea, îți atrag atenția că mintea ta nu va fi de acord cu tot ce citești tu aici (cu atât mai puțin cu ceea ce am scris mai sus), dar poți trece dincolo de ea, cu siguranță.
- obții o viziune mai clară a situației. Privește ne-iertarea ca pe un zid înalt care îți reduce percepția asupra realității sau ca pe o perdea semitransparentă care, de asemenea, îți reduce vizibilitatea. Atunci când ierți, sufletul tău îți oferă o viziune mult mai obiectivă a situației, fără judecată și mult mai clară. Se dărâmă zidul. Dispare perdeaua. Poți vedea adevărul care este și atât.
Cum mi-a schimbat mie viața acest proces al iertării și ce am învățat din el?
În primul rând trebuie să știi că nu este ușor. Trebuie să știi acest aspect ca să nu renunți pe drum. Să te înarmezi cu răbdare și determinare. Iertarea este un proces complex în care sunt implicate mai multe ”componente” ale tale. Aș spune ca acest proces este complet și chiar ai iertat, cu adevărat, în momentul în care mintea ta, ego-ul tău, subconștientul tău și rănile tale au găsit un numitor comun. Au făcut pace între ele și cu ceilalți și nu mai așteaptă să li se facă dreptate.
Dacă ai iertat doar cu mintea, la nivel declarativ … când vine testul (reapare persoana, se regenerează situația) … din nou vei judeca, vei fi victimă și, bineînțeles, altcineva va fi de vină pentru situația ta. Ăsta este momentul în care reiei procesul iertării de la capăt. Dacă ai fi iertat cu adevărat nu ai mai simți toate acestea. Nu ai mai simți nimic.
Ce am învățat eu din acest proces al iertării:
- în primul rând am învățat să accept/admit și adevărul celuilalt. Am învățat că există mai multe adevăruri … adevărul meu – care îmi dă dreptate mie, adevărul celuilalt – care îi dă dreptate lui și adevărul simplu sau compus, să-i zicem adevărul lui Dumnezeu – care ne dă dreptate amândurora și niciunuia, în același timp. Ei bine, adevărul simplu/compus sau al lui Dumnezeu este singurul adevăr care privește situația cu ambii ochi deschiși. Celelalte două adevăruri privesc situația doar cu câte un ochi și bineînțeles că văd o imagine distorsionată a realității. Dacă ar fi sa-ți dau un sfat, acela ar fi … admite că persoana cealaltă are dreptate.
- următorul lucru pe care l-am învățat a fost să pun egal (=) între mine și cealaltă persoană. Cum adică? Adică … dacă consider că ea a greșit să consider că și eu am greșit … și să descopăr unde am greșit
- am renunțat la statutul de victimă. Mi-am luat puterea înapoi și mi-am asumat aportul comportamentului personal în situația respectivă. Așa am descoperit o mulțime de greșeli pe care le făcusem, dar pe care nu le puteam observa din postura de victimă.
- am învățat să caut răspunsuri în sufletul meu, nu în mintea mea. Cum am făcut asta? M-am întrebat … dacă Dumnezeu ar fi acum în această situație.. ce ar face? ce ar crede? ce ar zice? … Și pentru că Dumnezeu, în percepția mea, este iubire și atât … am învățat să văd prin prisma iubirii și să am înțelege și acceptare, dincolo de limitele minții mele.
- mi-am schimbat dialogul interior și am învățat să mă iert, pe mine, în primul rând.
- văd mai clar lucrurile. Nu mai țin la adevărul meu personal și am disponibilitatea de a vedea și înțelege și adevărul celorlați. Această perspectivă mi-a adus o comunicare îmbunătățită cu cei din jur și, indirect cu mine, sau invers … nu știu exact. Cert este că acest fel de a vedea lucrurile îți aduce o eliberare a ființei și o conștientizare mai mare despre integrarea ta în planul Universului.
- am devenit conștientă de felul în care eu, personal, particip (sau nu) la crearea vieții mele și de faptul că aleg dacă particip la acest proces sau stau pe margine mă uit cum fac alții planuri și apoi îi învinovățesc.
- am descoperit magia practicii Ho’oponopono. Această practică, pentru mine, este ca un alt simț … când nu vorbesc fac ho’oponopono… instinctiv, în situații tensionate sau pur și simplu… oricând.
- am învățat comunicarea asertivă – să le spun celorlalți ce simt fără să emit păreri personale despre ei. Să comunic despre mine și ce simt eu, fără judecată în dreptul cuiva. Un exemplu de comunicare asertivă ar fi … În loc să-i spui cuiva ”Mă enervezi” îi poți spune ”Acestă situație/conversație/ce o fi ea… pe mine mă face să mă simt … (cum te simți tu)”. Acest fel de comunicare îți va oferi ție posibilitatea să fi atent(ă) la ce simți. Să definești, să constați, să-ți asumi și apoi să rezolvi. În același timp, celălalt nu va mai simți nevoie de a se apăra, de a intra în defensivă. Va auzi exact ceea ce i-ai spus și, mai tot timpul, va reacționa din același spațiu de pace și cu claritate.
- am învățat că poți să alegi dacă îți înveți lecțiile din iubire sau din frică. Dar ca să le poți învăța din iubire trebuie să ai disponibilitatea să împarți, în jurul tău, iubire, fără așteptări….multă, multă iubire
- am învățat să-mi cer iertare și să-mi manifest recunoștința … mult și des.
În afară de ceea ce am învățat, eu mă simt ca și când aș fi fost un puzzle din care lipseau niște piese (acceptarea, asertivitatea, egalitatea ființelor noastre, înțelegerea celorlați …) pe care le-am găsit și le-am pus la loc, în acest proces al iertării. Da, e adevărat, am plâns atât de mult încât mi se umflaseră ochii și nu mă mai vedeam în oglindă, am făcut depresie (cu diagnostic, tratament și schimbarea fizionomiei), am simțit că îmi explodează sufletul, capul, inima … DAR … nu regret nimic și oricând aș face toate acestea, din nou, pentru această libertate de experimentare pe care am reușit să i-o ofer sufletului meu. Doar de asta am venit aici… nu?
Și parcă nu ar fi complet acest articol dacă nu mi-aș cere iertare, și cu această ocazie, persoanelor față de care am greșit … cu gândul, cu vorba, cu fapta … în această viață, în alte vieți sau între vieți.
Dacă și tu te afli în fața unei astfel de provocări – iertarea ta sau a altcuiva – am câteva sugestii de cărți care pe mine m-au ajutat în acest proces:
– Cărțile lui Joe Vitale (toate sau … fiecare în parte:) ) – le poți cumpăra de aici
– Cărțile lui Dr. Robert Anthony …de asemenea … toate 🙂 – le poți achiziționa de aici
– Cărțile lui Dr. Wayne Dyre … oricare din ele … – le poți achiziționa de aici
Cu excepția cărții ”Încrederea totală în tine” – Dr. Robert Anthony – nu aș putea spune că m-au ajutat una mai mult decât cealaltă. Le-am citit pe toate. Toate m-au ajutat, sunt parte din transformarea și asumarea mea, e-am cumpărat în mod intuitiv și îți sugerez să faci asemenea.
Dacă ai găsit valoare pentru tine, în aceste informații, și vrei să rămâi în în contact permanent cu noi, abonează-te la newsletter (aici) și vei avea noutățile direct în e-mailul tău.
