Ingrediente pentru aproximativ 14 borcane mari 800 ml:
– 2 kg castraveți
– 1 conopidă potrivită
– 8 gogoșari
– amestec de condimente: boabe de muștar, boabe de piper, ienibahar, coriandru, semințe de mărar
– două rădăcini potrivite de hrean
– busuioc uscat
– 24 foi de dafin
– fulgi de ardei iute
– 24 căței de usturoi curățați și spălați
– 9 linguri de sare de salină (sau de mare neiodată)
– 6 l apă
Se aleg legume crescute cât mai natural. Se spală legumele, dar nu insistent pentru a nu distruge bacteriile de pe coajă. După ce se spală legumele se pun într-un bol mare cu apă rece și se lasă la hidratat cel puțin 4,5 ore.
Se curăță binele borcane. Se pun condimentele amestecate în borcane. Se curăță hreanul, se spală și se taie bucăți cât aproximativ un deget subțire.
După ce s-au hidratat legumele, se toacă ardeii (se scot semințele și se taie felii), se rupe conopida în buchete mari și se așează în borcane, inclusiv castraveții. Se îndeasă bine în borcane. Se adaugă hreanul, cățeii de usturoi, busuiocul uscat și fulgii de ardei iute.
Separat se fierbe apa împreună cu sarea până dă în clocot. Se lasă să clocotească 5 minute. Se oprește focul și se lasă să stea aproximativ 15 minute. Se toarnă apa în borcane peste legume și se pun capacele. Se depozitează într-un loc întunecos și răcoros.
Note:
– este bine ca legumele să nu fi fost stropite.
– nu omiteți niciunul din condimentele menționate în rețetă, fiecare are un rol important în menținerea legumelor într-o stare cât mai bună. în timp ce are loc fermentația lactică
– în următoarele zile după ce se închid borcanele, apa se va tulbura. Este în regulă. Acest proces face parte din procesul de fermentația lactică.
– dacă veți respecta toți pașii veți obține legume murate, crocante, gustoase, nu prea sărate și o sursă bună de probiotice.
Dacă ai găsit valoare pentru tine, în aceste informații, și vrei să rămâi în contact permanent cu noi, abonează-te la newsletter (aici) și vei avea noutățile direct în e-mailul tău.







