Corp - Minte - Spirit - Educativ

Cum ne organizăm atunci când vrem să ne schimbăm stilul de viață

De obicei luăm în calcul schimbarea stilului de viață atunci când, deja, corpul fizic ne dă de veste că trebuie să facem ceva. Că nu mai poate face față felului în care trăim.

Atunci când hotărâm că trebuie să schimbăm ceva, ne orientăm/focusăm pe obiceiuri. Cum să … mâncăm mai puțin, să facem sport, să mâncăm mai bine, să fim mai sănătoși, să pierdem x kg, să avem y cm etc.

Dar primul lucru pe care trebuie să-l schimbăm este perspectiva. Doar pentru că este posibil să îți schimbi viața nu înseamnă că este și ușor să faci asta. Mai mult, abordarea schimbării trebuie să fie una complexă, pentru a putea fi sustenabilă. Nu îți poți schimba obiceiurile având aceleași gânduri. Iar asta înseamnă să îmbrățișezi disconfortul pentru că schimbarea nu este un act lăsat la voia întâmplării. Schimbarea este un proces complex și de durată prin care trebuie să treci, indiferent ce vrei să schimbi … jobul, silueta, casa, țara, partenerul, convingerile etc.

Vorbesc des despre cele două lumi în care trăim noi … lumea interioară și lumea exterioară. Le menționez și aici. Adevărata schimbare are loc în ambele și începe din cea interioară. Iar cea mai dificilă parte este să decizi să te schimbi. În tot ceea ce înseamnă schimbarea, nimic nu este mai dur decât să decizi să te schimbi. Așadar, ia în calcul că faci un lucru greu, provocator, inconfortabil și, uneori înfricoșător. Și reține … schimbarea ta va fi la fel de tulburătoare și pentru cei din jur. Îmi amintesc că atunci când am început eu să mă schimb și, implicit, să-mi schimb obiceiurile, de la a fi subiect de amuzament în timpul meselor cu prietenii, din motiv că doresc să ”spurc” minunăție de grătar cu salata mea cu avocado, până la a-mi spune soțul meu ”iubita, îți vor crește frunze …” am trecut prin tot felul de provocări sociale – păreri, con(tra)cepții,  sfaturi – de la persoane apropiate care, evident, știau mai bine decât mine și ce este nutriția, dar și ce este mai bine pentru mine.

Deja am dedus că schimbarea stilului de viață nu este un eveniment sau o teorie. Schimbarea stilului de viață este formată din decizii, gânduri, emoții, stări, provocări și acțiuni, iar tu trebuie să le faci/gestionezi pe toate. Din acest motiv ai nevoie de o motivație puternică. Răspunde-ți la întrebarea ”De ce vreau să mă schimb?” și vezi care e motivația ta. Este mare? E suficientă? Te împuternicește? Dacă da, e minunat, mergi mai departe. Dacă nu, mai caută. Sigur vei găsi ceva cea mai puternică motivație pentru tine.

Trecând dincolo de teoria de mai sus și mergând la cum se practică schimbarea, ajungem într-o zonă de ”furtună”. Fie că este una interioară, fie că este una exterioară și vine de la ceilalți, această zonă ”furtunoasă” există. Prin situații în care cei din jur încearcă să ne influențeze să rămânem la fel, pe lângă gânduri ca ”oooo, tu nu o să te schimbi niciodată”, ”tu chiar crezi că o să slăbești?”, ”fii realistă, nu poți tu face asta”, prin momente în care am simțit că totul ne este potrivnic, am trecut cu toții. Diferența dintre noi o face felul în care am reușit/reușim să le gestionăm.

Concret, cum ne organizăm atunci când, deja, am decis că vrem să ne schimbăm stilul de viață.

Gândurile … prima schimbare

Primele schimbări ale noastre trebuie să existe la nivel mental. Nu vom putea schimba nimic până nu luam această decizie cu mintea. Așadar, disciplinarea gândurilor este primul pas. Și aceste prim pas are fundamentul momentului acum. Decide să începi să-ți schimbi stilul de viață ACUM. Nu mâine, nu luni, nu la salariu, nu când termini oala cu ciorba de burtă sau friptura din cuptor. ACUM. Acesta este singurul moment care există și îl poți folosi să faci ceva.

Includerea unor pași mici în rutina zilnică

Știind deja că schimbarea este provocatoare, putem să înțelegem că cel mai ușor este să facem asta cu pași mici. Ca și cum am urca o scară. Dacă stai să te gândești, cam asta facem … urcăm o scară ale cărei trepte ne vor conduce la o stare de sănătate mai bună. Dacă mai urcăm sau coborâm noi decidem.

Cum facem cumpărăturile

Felul în care punem alimentele în coșul de cumpărături este bazat pe felul în care gândim. Chiar dacă facem aceste lucruri într-un fel automat, deja, tot gândurile stau la baza comportamentelor noastre. Gândiți-vă că vă doare gâtul … de obicei urmare a acestui fapt este faptul că mergem la farmacie și cerem pastile pentru durerea de gât. Nu cere nimeni pastile pentru durerea de stomac dacă îl doare gâtul. De asemenea, în hipermarket, nu își adaugă nimeni în coș ceafă de porc gândindu-se că i-ar fi poftă de un broccoli. Ceea ce punem în coș este ceea ce dorim să mâncăm, chiar dacă o facem într-un mod mai automat decât cerem pastile la farmacie. Soluția în această situație este să ieșim din modul ”cumpăr produsul X pentru că e la ofertă”, să nu mai acționăm automat, să utilizăm o listă de cumpărături de la care să nu ne îndepărtăm și să ne asumăm că acțiunile nostre sunt în concordanță cu ceea ce gândim. Nu putem să gândim că vrem să trăim sănătos, dar facem cumpărături nesănătoase. Însă putem să ne păcălim că asta vrem.

Organizarea frigiderului

Într-un mod deloc surprinzător … în frigider avem ceea ce am cumpărat. Când hotărâm să ne schimbăm stilul de viață, nu aruncăm ceea ce avem în frigider și pornim direct la cumpărături. Însă, îți dai seama că într-adevăr ești pe drumul schimbării dacă pe zi ce trece se schimbă alimentele din frigiderul tău și în locul alimentelor nesănătoase apar mai multe alimente sănătoase. Este mult mai ușor să mănânci sănătos atunci când frigiderul, cămara și dulapurile tale din bucătărie sunt pline cu alimente sănătoase, cât mai puțin procesat sau chiar neprocesate. Poate te gândești acum .. dar soțul/soția/mama … face cumpărăturile și nu dorește/poate/vrea să trăiască ca și mine. Așa că face cumpărături după propriul plac. Mda, aș zice eu. Dar … dacă tu chiar vrei să trăiești sănătos, am toată convingerea că există o soluție și suficientă înțelegere din partea oricui pentru binele sănătății tale. Dacă deciziile tale se lasă greu pe spatele celorlați sau sunt influențate major de comportamentele/dorințele celor din jur, există o problemă la tine și aceea este o prioritate spre rezolvare.

Cum organizăm mâncatul când plecăm de acasă

Fie că este vorba despre a mânca la restaurant, despre a mânca în concediu sau despre un eveniment în familie, mâncatul în afara propriei bucătării poate fi una din situațiile ”furtunoase”. Mâncatul ”în oraș” este considerat un comportament social, iar pe baza lui s-au făcut foarte multe studii. Conform acestora, se pare că mesele în oraș ne conduc la supra-alimentație. Care sunt, totuși, soluțiile în aceste situații:

– studiază meniul și alege combinații sănătoase sau cât se poate de sănătoase. Dacă știi care sunt combinațiile indigeste și care sunt cele sănătoase va fi ușor să alegi. Dacă încă nu le cunoști, găsești un articol aici.

– bea apă înainte de masă, cu 30 minute

– nu mânca tot ce ți se pune în farfurie. Dacă ți-a ajuns în față o friptură cu garnitură, reține că nu ești și obligat(ă) să o mănânci. Poți alege să mănânci fie friptura cu salată, fie garnitura cu salată. Orice faci este alegerea ta.

– comandă și consumă întotdeauna  salată de crudități

– mănâncă încet și mestecă bine. Digestia începe în cavitatea bucală. Cu cât sunt mai bine mestecate alimentele, cu atât mai bună va fi digestia

– nu te teme să soliciți chiar și ceva ce nu este în meniu, atât timp cât cererea ta este pertinentă. Dacă explici celor care te servesc că te afli într-o anumită stare de sănătate sau ai o nevoie specifică, este foarte posibil să te bucuri de toată înțelegerea și bună-voința lor.

– evită alimentele care îți indică ca nu sunt sănătoase – alimentele prăjite, alimentele pre-congelate, sosurile din borcane, combinațiile indigeste (dacă nu le cunoști le găsești în articolul de aici)

Provocările meselor/picnicurilor cu prietenii

Dintr-o anumită perspectivă, probabil acestea sunt momentele de cea mai mare presiune, pentru o persoană care încearcă să-și schimbe obiceiurile nesănătoase. Dar atât timp cât suntem conștienți de asta, o putem și rezolva. De obicei mâncăm ca și ceilalți pentru că dorim să fim ca și ei, să le dovedim cumva că ne place să petrecem timpul împreună și avem ceva în comun. Cum s-ar zice … mâncatul este contagios! … și chiar este.

Ce facem în acest caz? Ei bine, avem la dispoziție mai multe variante, însă toate acestea se bazează pe echilibrul nostru interior. Iată ce putem face când persoanele din jurul nostru ”se răsfață” și vor să facă asta și cu noi:

– dacă mergem la un grătar/picnic cu prietenii, putem prepara o salată mare, de acasă, pe care să o luăm cu noi. Câteva fructe pe care să le mâncăm înainte de masă vor bucura mulți dintre ei.

– pentru situații de foarte mari urgențe, putem păstra în geantă câteva nuci și 1,2 fructe.

– dacă vrei să nu refuzi generozitatea insistentă a prietenilor, poți gusta ”o înghițitură” din ceea ce mănâncă ei. Doar o mușcătură de ceva nu poate fi un dezastru pentru stilul tău de viață. Cu condiția să fie doar o mușcătură.

– nu facem tam-tam din felul nostru de a mânca. Dacă ne punem în farfurie ceea ce dorim (alegând cât se poate de sănătos din ceea ce există pe masă), cei mai mulți nici nu vor observa că noi mâncăm diferit.

– nu te supăra dacă devi subiectul glumelor din motivul alimentației tale. Aceasta este o situație care îți oferă ocazia să îți folosești înțelepciunea. Acum este momentul să te feliciți cel mai mult pentru schimbările pe care le faci și tot acum poți înțelege că este în regulă să ai propriile tale credințe, dar nu este în regulă să te aștepți ca și ceilalți să ți le împărtășească. Fii împăcat(ă), relaxat(ă) și înțele(a)pt(ă). Este doar un moment și va trece.

– încearcă să comunici asertiv și să nu transmiți mesaje amestecate. În loc să spui că nu ar trebui, spune că nu e alimentul tău preferat, în loc să spui că nu e bine, spune că nu îți e foame. Vorbește despre tine, fără să critici alegerile celorlați. În definitiv, tu dorești de la ei acceptare, tot asta trebuie să le și oferi.

Indiferent în ce situație te afli, păstrează în minte scopul tău. Iar dacă te abați puțin, nu te judeca aspru. Treci peste și continuă-ți drumul către ceea ce ți-ai propus. Drumul schimbării nu este unul liniar. Important este să nu renunți.

Dacă ai mai descoperit și alte situații pentru care nu găsești o soluție mai sus, lasă-mi un mesaj și revin cu o soluție, din propria mea perspectiva.

Dacă ai găsit valoare pentru tine, în aceste informații, și vrei să rămâi în în contact permanent cu noi, abonează-te la newsletter (aici) și vei avea noutățile direct în e-mailul tău.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *