Ingrediente pentru 4,5 chifle pufoase:
– 200 g linte rosie
– 65 g apa
– 1 lingură și jumătate de ulei de măsline extra-virgin presat la rece
– 2 linguri semințe de in
– sare după gust
– 20 g tărâțe de psyllium
– 2/3 linguriță praf de copt
– 1 lingură zeamă de lămâie
– 1 lingură semințe de floarea soarelui
– 1 lingură semințe de dovleac
Se pune lintea la hidratat, în apă la temperatura camerei, cel puțin 4 ore. Eu am lăsat-o 24 de ore.
Se preîncălzește cuptorul la 180º C.
Semințele de floarea soarelui și de dovleac se zdrobesc ușor și se pun pe o farfurie. Se por zdrobi fie cu ciocanul de șnițele fie date o dată prin blender.
Se pune o hârtie de copt în tava cuptorului.
După ce lintea este hidratată, se spală bine în mai multe ape. Se scurge de apă. Se pune în vasul blenderului și se blenduiește până devine ca o cremă. Se pune pasta de linte într-un castron.
Peste pasta de linte se adaugă tărâțele de psyllium, apa, sarea, uleiul de măsline și semințele de in măcinate.
Separat, într-o ceșcuță, se pune praful de copt împreună cu zeama de lămâie și se amestecă bine. Acest amestec se toarnă peste restul ingredientelor, în castron. Se amestecă bine și se lasă să stea aproximativ 15 minute.
Se împarte compoziția în 4, 5 porții. Se modelează în biluțe care se tăvălesc, pe o parte, prin amestecul de semințe sfărâmate. Se întorc chiflele cu partea dată prin semințe în sus și se așează în tava tapetată cu hârtie. Se introduc în cuptor și se coc aproximativ 35 minute la 180º C.
Notă: dacă vi se lipește compoziția de mâini, atunci când modelați chiflele, vă puteți trece mâinile prin apă și continuați cu modelarea ulterior.
Dacă ai găsit valoare pentru tine, în aceste informații, și vrei să rămâi în contact permanent cu noi, abonează-te la newsletter (aici) și vei avea noutățile direct în e-mailul tău.






